mai plouă
încă mai plouă
Bacovia a devenit o sechelă
oasele-i sunt o umbrelă
uitată într-o locuință lacustră
adusă de vânt pe-o stradă îngustă
din orașu-n care plouă cu plumb
pe picioare care calcă doar strâmb
prin ploaia ce se preface în moină
în moină gata să ningă o doină
și-o singurătate aiurind prin taverne
prin licee devenite eterne
în vremi îmbibate de neguri
pe alei ce te poartă când tremuri
către norii din noaptea de bal
pavați cu lacrimi - roze de cristal
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu