mansarda nopții luminată de lună
e geroasă și albă sub stratul de nea
la parter în haite lupii se-adună
pe pârtii de urlet să-și mistuie foamea
uși și ferestre la etajele nopții
sunt izbite-n pereți negri de vântul nebun
stele mai cad din scorbura bolții
prevestind că se moare mai târziu sau acum
noaptea albă din zăpadă și gheață
săpată de iarnă în crater de timp
bezna-și topește în dimineață
sub soare cu dinți și colți de argint
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu