joi, 19 decembrie 2013

Emil Botta (15.09.1911, Adjud - 24.07.1977, București)

Fantasmagoria  

Stele ascunse în telescop
întorceți-vă-n cer.
Douăzeci de ani astronomul miop
o să vă caute ca pe mioare un oier.

Priviri, la matcă vă-nturnați
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere să-i redați
luna și soarele.

Melci, reintrați în cocioabe,
cenusă, revino în focuri și-n vetre,
copaci, întorceți-vă în muguri, în boabe,
și voi, oameni, în pietre.
(Din volumul " Intunecatul april ", 1937)

Anotimp

Nici viori, nici fluiere, 
nici ploaia prin plete să-ți șuiere;
în tăcuta noapte adâncă
glasul tău nu se aude, nu încă…

Din himericele bolți se anină
armele nopții, stelele-n ruină;
până la noi încă n-a pătruns
al codrului clopot ascuns.

Cereștile drumuri, 
toate-s doar aburi și fumuri…
Plimbă-te, pală, prin auroră, 
frunte a lucrurilor, luna mea, proră!

Dar vor veni ! O, ce siguri, 
oaspeții în veștminte de friguri!
Dar vor veni ! O lumină subțire, 
și naiuri și harfe și lire!

La frumuseţea ei

Dincolo erai de clarul stelelor
şi luna, sfioasă, te urma.
O, cu mult mai frumoasă era
cristalină, lacrima ta!

Fereastra ştie cum ardeai, 
ca un lan, ca un val te legănai, 
dogoritu-mi braţ cum te frângea, 
ca o azimă, aşa te frângea.

Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara.
Încă departe-i Vara. Toamna grea
ca un aur pe frunte-ţi va sta.

Şi iarnă cîndva de vei fi, 
mă voi înfăşura în frigul tău;
ci fii Primăvară mereu, 
strălucitoare, fii limpede zi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu