Naufragiu

cerul tău mai cade peste mine

pulbere și bulgări de-amintiri

mă-ngrop în gândul obsedat de tine

mă sufoc în plânsul din priviri

memoria retinei nu mă lasă

să ies din visul care nu mai este

a mia noapte albă de mătasă

rupe mersul nostru prin poveste

rămân pe țărmul unde-ai stins farul

și-i bezna peste mine ca un deal  

în pieptul meu lovește încă valul

din naufragiul ce m-a izbit de mal

iar dincolo de mine e senin

nimic nu amitește de furtună

prezența ta acolo este dar divin

cu primăvară, viață și căldură