Sfârșit de rol

mă-nchin smerit nainte de plecare

rolul meu pe scenă a trecut

cortina cade ca o separare

și n-o ști nimeni unde m-am pierdut

monologul meu rămâne interior

lumea toată din mine e plecată

oblonul pleoapelor e unicul decor

din singurătate beau până mă-mbată

din fosa subterană de nesomn

răzbat cuvinte dintr-o limbă moartă

în fiordul gândului adorm

cu ne-nțelesuri înspre larg mă poartă

devin un spațiu negru fără timp

în beznă mă dizolv instantaneu

fără contur și fără anotimp

mă văd cerând alt rol lui Dumnezeu