sâmbătă, 14 decembrie 2013

Sfârșit de rol


mă-nchin smerit nainte de plecare
rolul meu pe scenă a trecut
cortina cade ca o separare
și n-o ști nimeni unde m-am pierdut

monologul meu rămâne interior
lumea toată din mine e plecată
oblonul pleoapelor e unicul decor
din singurătate beau până mă-mbată

din fosa subterană de nesomn
răzbat cuvinte dintr-o limbă moartă
în fiordul gândului adorm
cu ne-nțelesuri înspre larg mă poartă

devin un spațiu negru fără timp
în beznă mă dizolv instantaneu
fără contur și fără anotimp
mă văd cerând alt rol lui Dumnezeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu