duminică, 19 ianuarie 2014

Alexandru Vlahuță (05.09.1858, Pleșești - Vaslui — 19.11.1919, București)


          „Fiecare suflet îşi poartă chipul care i se potriveşte. Dacă nu şi-l are de la început croit pe seama şi făptura lui, singur şi-l modelează, din lăuntru în afară, încetul cu încetul. Nu e linie, nu e trăsătură cât de neînsemnată în figura unui om care să nu corespundă unui anume gest sufletesc. Mai întâi gura e modelată de mişcările şi de căldura cugetării, de vorbele pe cari le spune, şi mai ales de cele pe cari nu le spune; apoi ochii, ochii cari, învăluind formele de afară cu privirea sufletului care se uită prin ei, capătă, cu vremea, caracterul, expresia fundamentală, coloarea privirii, a undei acesteia de viaţă, încărcată de dragoste sau de ură, de bunătate sau de răutate, de lumină sau de întuneric, după cuprinsul adâncului din care pleacă. Şi toată faţa, cu liniile şi cu mişcările ei, sfârşeşte astfel prin a fi opera firii noastre, a sentimentelor şi gândurilor noastre."

                                             

  Pictor Mihai Olteanu: Casa memorială de la Agapia


          „Vădit că fiecare lucru îşi are tainicul lui strop de poezie, cântecul lui. Să-l simţi e un mare dar; să ne faci şi pe noi să-l simţim, asta e ceva din puterea lui Dumnezeu. A lămuri un zâmbet din frumuseţea lumii acesteia a-i da expresie veşnică, a desface din haosul vremii clipa prin care se poate privi în eternitate, nu e a spori cu aceasta lumina, farmecul, puterile vieţii omeneşti?”

      „Fericirea adevarată, n-o are, nu poate s-o aibă, decât acela care o dă... și, ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai, iar ca să o ai, trebuie să începi prin a o da!"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg