lanuri de zăpezi viscolite-n zare
alb spulberat înalță pân’ la nori
vertical și-orizontal ninge-n
disperare
aburind retina și aerul în nări
fulgi obsesivi se topesc sub
pleoapă
grămezi de frig se-adună în
grădină
capitonat e cerul cu nori de
promoroacă
pe stâlpi casanți de sloiuri alunecă
lumină
fragil și totuși lacom gerul
se-ncordează
criogenează timpul și hibernează
viața
da-n primăvară singur el cedează
și intră în derivă pe aisberguri
de gheață
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu