joi, 2 ianuarie 2014

Gânduri




Nu mai cred că scriitorii de azi sunt persoane... alese (de muze, de har, de cuvinte, de destin sau de providență). Cei mai mulți se aleg singuri.


Purtăm în noi falii care ne provoacă frecvent cutremure interioare.


Nu avem stare. Suntem un permanent amestec de stări...


Când alegem, nu suntem de fapt aleși?


Inima bate cu disperare în noi, dar nu îi răspundem decât arareori.


Iubirea, nici chiar timpul nu o poate șterge.


Poate ar fi să conștientizăm că din momentul în care ajungem să practicăm ceea ce știm, 
procesul nostru de învățare s-a cam apropiat de saturație/plafonare.


Impregnat de această realitate, mă întreb care o fi realitatea mea și cum o fi ea.


Singurătatea nu presupune și liniște, doar liniștea presupune singurătate.


Între vis și realitate se face punte cuvântul.

Iertarea vine după uitare.

Cărțile sunt inserții în pereții nevăzuți ai cotidianului ale unor existențe
 - personaje, întâmplări, locuri, idei - 
care, chiar dacă poate nici nu au existat aievea, 
persistă în prezentul continuu mai concret și mai îndelung decât viețile marii majorități ai cititorilor lor.


Sunt scrieri în fața cărora trebuie să te așezi cu apetit pentru citit, 
cum sunt și scrieri care îți deschid apetitul de la primele rânduri.


Timpul ne-a fost dat fiecăruia pentru ca începutul și sfârșitul să nu ni se suprapună...

Un comentariu:

  1. La prima temă aș comenta...
    E o scuză, mai mult decât o cugetare! E un "lăpușnenienism", dacă ei nu mă vor, eu îi vreau, sau, mai rău, sunteți mulți dar proști, cititorilor, vremea poveștilor cu muze a pierit, e vremea scuipatului în public, semn al libertății și detașării depline!
    Mă iau fiori de... plăcere când văd așa-zia poezie a poeților nealeși în pagini purtând tiluri ca "bocancul literar" sau "lingăul literar"...
    În speranța parității, dacă geniile au dreptul la autoproclamare, așa-zișii critici de ce nu au acest drept?

    E doar un dialog, nu este o sentință!
    La mulți ani vă doresc!

    RăspundețiȘtergere