potcoavele gravitației
ușoare mie odată
îmi opresc pașii
iar tălpile le transformă în rădăcini
primăvara îmi va trece printre
degete
crengile brațelor nu o va mai
reține
întru bucuria înfloririi
coaja trunchiului meu va
crăpa
îmbrăcând și ultimele inele de ani
voi deveni imun la vraja
anotimpurilor
la dușurile cerului
și la cântecul sirenelor din mări
mi-e teamă
doar de fulgerul care își va
prelungi scânteia
în flăcările mele
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu