zilele toate mi s-au ridicat în
stoluri
precum rătăcite păsări speriate
e plin cerul de strigăte albe
trecute prin mine
le aud micșorându-se până nu se
mai văd
prin storul ultimei nopți lăsat ca
o pleoapă
peste deșertul ochilor implorând
ploi de uitări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu