parcă nicicând n-am fost atâta de
singuri
fără aer pierduți între gânduri
trecem
cuvintele nu se mai fac rânduri
se-nalță-ntre noi silabe de ziduri
suntem de-acuma doi sâmburi
miezul ne fierbe amintirile-n
aburi
visăm că am fost două frunze de lauri
iubiri purtate o vreme-ntre maluri
stropi căzuți dintr-o mare de
valuri
singuri
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu