marți, 6 mai 2014

Lucian Blaga (09.05.1895, Lancrăm, comitatul Sibiu - 06.05.1961, Cluj)

Din cer a venit un cântec de lebădă 

Din cer a venit un cântec de lebădă.
Îl aud fecioarele ce umblă cu frumuseţi desculţe
peste muguri. Şi pretutindeni îl aud eu şi tu.

Călugării şi-au închis rugăciunile
în pivniţele pământului. Toate-au încetat
murind sub zăvor.

Sângeram din mâni, din cuget şi din ochi.
În zadar mai cauţi în ce-ai vrea să crezi.
Ţărâna e plină de zumzetul tainelor,
dar prea e aproape de călcâie
şi prea e departe de frunte.
Am privit, am umblat, şi iată cânt:
cui să mă-nchin, la ce să mă-nchin?

Cineva a-nveninat fântânile omului.
Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mânile
în apele lor. Şi-acuma strig:
O, nu mai sunt vrednic
Să trăiesc printre pomi şi printre pietre.
Lucruri mici,
lucruri mari,
lucruri sălbatice - omorâţi-mi inima!


Ghimpii

Eram copil. Mi-aduc aminte, culegeam
odată trandafiri sălbatici.
Aveau atâţia ghimpi,
dar n-am voit să-i rup.
Credeam că-s – muguri –
şi-au să înflorească.

Te-am întâlnit apoi pe tine. O, câţi ghimpi,
câţi ghimpi aveai,
dar n-am voit să te despoi – 
credeam, c-o să-nflorească.

Azi toate astea-mi trec 
pe dinainte şi zâmbesc. Zâmbesc
şi hoinăresc prin văi
zburdalnic în bătaia vântului. Eram copil

Taina inițiatului

Ziua din urmă. Omule, e-adevarat:
din tot ce-a fost
nimic nu s-a schimbat,
rotește sus același pământ.
Dar un cântec s-a iscat în larg,
mare și tainic în larg.
S-ar zice ca sicriile s-au desfăcut în adânc
și din ele au zburat
nenumărate ciocârlii spre cer.
Omule, ziua de-apoi
e ca orice altă zi.
Îndoie-ți genunchii,
frânge-ți mânile,
deschide ochii și miră-te.
Omule, ți-aș spune mai mult,
dar, e-n zadar -
și-afară de-aceea stele răsar
și-mi fac semn să tac

și-mi fac semn să tac..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu