Ultimul dac

mi-au amputat în spirit stirpea dacă

totuși parcă-mi amintesc ceva din ancestral

un cap de lup în vârf de flamură

și-un călăreț pe nume Decebal

îmi amitesc copite ce băteau pământul

un calendar de taine apărând

Zamolxe implorând Cuvântul

să se ascundă-n apa din adânc

în peșterile lungi de sub Carpații geți

și-n sufletul copiilor murind

aud o ploaie nesfârșită de săgeți

și mers străin pe sânge ud pășind

și-mi amintesc cum parcă am uitat

printre ruine căutând trecutul

că la origini eu eram un dac

și îmi aud în fața morții râsul