foto Tomasz Alen Kopera
sufletul când plânge nu se
trădează-n ochi
ci lasă noaptea pleoapei peste
privirea udă
sau pune-n ochi lumină să pară un
deochi
pe marginile genei cu roua
tremurândă
sufletul atuncea când este-nnourat
toarnă peste chip o mimică senină
iar dacă-n inimă devine disperat
pe buze pune râs de violină
sufletul îmbracă demnități
tristeții
și o ferește tandru de orișice
cruzime
pentru că tristețea e umbra
frumuseții
cea care-i dă mister și spectru-n
profunzime
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu