Cântec (2)

prin copacii pădurilor de gânduri

a început să bată vântul nebuniei

frunze de cuvinte zboară la-ntâmplare

a venit toamna 

timpul entropiei
frunze de cuvinte zboară-n disperare

metafore-n culori pestrițe

se rostogolesc pe pagini rarefiate

nori de litere ciudate întunecă tot cerul

iar păcii năzuite

păcii năzuite oglinzile-i sunt sparte

vorbele s-au rupt toate în bâlbe

șchioapătă ideile pe front

tăcerile prin colțuri șuieră-n derută

în lume asta nu mai au vreun rost 

în lumea asta nu au adăpost