joi, 27 noiembrie 2014

Invocarea iubirii


impregnând lumina atâtor nopți trecute
și căutându-mi umbra-n zilele cu soare
am adunat în mine din haos abătute
fragmente muzicale și pete de culoare

le contemplu-adesea - transfigurări de clipe
rostogolite-n suflet cursive amintiri -
cercând să le dau rost așa cum sunt țesute
ca broderii-n auz și-n margini de priviri

dar nu găsesc misterul nici tâlcul în feeric
sunt orb și surd și mut și fără de simțire
prizonier vărgat al marelui nimic
de nu-mi invoc în suflet setea de iubire

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg