vineri, 26 decembrie 2014

Însuflețiri


Ceasuri târzii. Și ale zilelor și ale nopților.
Sunt, pe de o parte, amintiri, temeri, interogări, obsesii, fantezii - în pâclă groasă de ceață pe care ar trebui s-o străbat. Nu-mi dau seama dacă îmi aparțin cu adevărat, dacă îmi sunt induse, ori dacă există ele așa, să mă-nvăluie... Un univers metafizic.
Sunt, pe de altă parte, cuvintele - un imperiu vecin mie, care nu-mi aparține, dar în spațiul căruia sunt obligat să fac incursiuni din nevoia de a deveni explicativ, distinct ceții în care orbecăi; sunt dificile, greu de supus, adesea nesigure, volatile, capricioase... se desprind cu dificultate din derizoriu... sunt pretențioase atunci când le pui cărămizi în construcții literare...trădează ușor schimbând mereu sensuri, simboluri, concepții inițiale... se pretind cu rol vizual, sonor, senzorial... mai totdeauna se atașează fals sentimentelor, nu se vor deloc perene, s-ar tot substitui unele altora... Sunt dialectice.
Apoi sunt eu... copleșit, în imposibilitatea de a mă autoreleva...
Iar ceasurile sunt tot mai târzii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu