lumină spartă în țăndări de stele
risipită atât de departe
m-ai lăsat doar cu umbrele mele
fără adăpost să mă mistui în
noapte
dă-mi rogu-te măcar o alee de rază
să nu-mi pierd pașii ce mă poartă
în mers
spre reduta pământului ce
orbitează
la fereastra privirii spre univers
o să-mi rămână în beznă tot trupul
de mă lași îmi iau zborul ușurat
de vreo vină
voi arde în torțele cerului cu
aripi de flutur
că oricum sfârșitul mă va stinge-n
lumină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu