sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Victor Eftimiu (24.01.1889, Boboshticë, Albania - 27.11.1972, București)

Departe, cine ştie ...

Departe, cine ştie în ce oraş ploios 
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine, 
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros – 

Departe ... cine ştie în ce oraş ploios ... 

 Cu fruntea sprijinită pe degetele pale 
În ochii tăi, străino, aduni melancolie 
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale – 

 Cum stai aşa ... cu fruntea în degetele pale ... 
 Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate 
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie, 
În jurul meu s-aşterne pustiu ... singurătatea – 

 Afară plouă ... plouă ... şi vântul toamnei bate ... 

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe, 
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere, 
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte – 

 Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe ... 

În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare 
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine. 
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare – 

 Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare ... 

 Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros, 
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul 
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos – 

 Departe, cine ştie în ce oraş ploios !... 



 Din volumul „Poemele singurătăţii“ (1906 – 1912)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu