miercuri, 4 martie 2015

A.E. Baconsky (16.06.1925, Cofa, județul Hotin — 04.03.1977, București)

Imn către necunoscuți

Am trăit întotdeauna printre oameni umili, 
Necunoscuți și mereu contopiți în mulțime, 
Mari și mici, veseli și triști, urâți și frumoși, 
Cutezători și veșnic neliniștiți ca plopii, 
Cu pieptul larg întâmpinând furtunile, 
Sau melancolici visând la pierdutele umbre, 
Dormitând între vaga părere de rău
Pentru cele ce n-au fost să fie
Și calmele speranțe viitoare.
Lor le-am fost flaut deznădăjduit, 
Tulnic de seară lină și fluiera nebună;
Râzând și plângând, așteptând primăvara, 
Ghicind ziua după formele norilor, 
Întorcându-mă în amurg pe străduțe obscure, 
Din anii mei o parte i-am petrecut cântând
Imnuri domoale de slavă.

Am trăit întotdeauna printre oameni umili, 
Cei care-nalță orașe și schimbă temeliile lumii –
După ei veșnic umblă vântul și ploaia
Sărutându-le urmele. Cu fruntea înclinată, 
În fața lor mărturisindu-mi darul, 
Nu strig cuvinte goale, ci-aș vrea să-i simt trecând
Prin visul meu ca printr-un câmp deschis
Cu neînșelătoare orizonturi, 
Să treacă mereu chiar dacă nu-și vor da seama
Că merg printr-un ținut ce le aparține.
Numele meu să treacă întreg asupra lor, 
Să rămân ca fântâna pierdută în șes, 
Pe care nu știi niciodată cine-a zidit-o, 
Singura între câțiva ulmi ori salcâmi, 
La răscrucile vremii.
Temei de plâns să nu-i fiu nimănui, 
Ci pururi să fiu unde sunt – unde-am fost totdeauna, 
Prin lume cântăreț rătăcitor.

Înainte de vreme cărunt ca o salcie, 
Stau în amiaza zilei uimit de-atâta soare, 
Și mă întorc mereu pe unde-am fost, 
Printre cei fără nume, 
Și singur mă confund cu fiecare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg