Mi-am văzut ochii larg deschiși.
Aveau acea privire ciudată -
adâncă și lungă.
De ea stătea suspendată o lume
semănând cu viața mea.
Am pornit de-a lungul ei,
la început de-a bușilea
să nu mă lovesc de lumina ce venea
de sus,
apoi vertical
să pot ajunge cu capul la norii
destrămați de vânt pe cer.
Pașii mei între timp căutau derutați
direcții.
Mă uitam înapoi și mergeam
înainte.
Când am obosit
lumea a început să treacă pe lângă
mine
de capul ei.
Eu stăteam deja locului
iar lumea tot trecea
și nu o mai puteam opri.
Intrigat
de la acea distanță
mi-am privit ochii de care parcă
uitasem.
Îmi păreau obosiți
gata să se închidă.
Am înțeles că atunci când se vor
fi închis de tot
eu voi cădea din privirea lor
suspendată peste lume.
O lume ce semăna izbitor cu viața
mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu