duminică, 26 aprilie 2015

Ștefan Augustin Doinaș (Ștefan Popa, 26.04.1922, Cherechiu, județul Arad - 25.05.2002, București)

Astăzi ne despărţim 

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim 
cum s-au despărţit apele de uscat.

Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: - Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra albastră 
pentru adevăruri gândite stă mărturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.

Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.

Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu, 
ca ţărmul care se modelează din ape, 
ia forma uitată a trupului tău ...

Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat, 
astăzi ne despărţim 
cum s-au despărţit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul ...

Urma

Mi-e sufletul ca marea ce-adesea impresoara
o urma nevazuta de nimeni in nisip.
E oare talpa celui care-a trecut aseara?
Sau numai prevestirea, prezenta fara chip
a unui zeu ce-asteapta sa se-ntrupeze? Cine-i
atat de bland si tainic sub vantul miscator, 
si-n stare sa imprime la ceasul grav al cinei
imaginea inversa a fetei tuturor?
Ma cuibaresc ca valul in ea, ma strang, ma-nghesui, 
ma las sorbit ca spuma de-un element poros
si modelez in soare o clipa intelesu-i
secret, spurcat de pasari si talmacit pe dos.
Innebunit de luna, orbit de suflul marii, 
pescarul iese palid din vuietul verzui.
O, negativ al lumii, tipar al intamplarii, 
cum semeni tu cu urma ce-o-nscrie talpa lui...

Cenuşa vie

Când ani şi secoli or să se strămute
ştergând din amintire pe poet
şi-aceste versuri, licărind discret,
vor sta-n răscrucea graiurilor mute;
când alte stele-n cer, peste făget,
îşi vor aprinde tânăra virtute
şi dragostea va înflori mai iute,
şi vârstele vor trece mai încet;
când fiecare clipă, nendurată,
va pune peste lucruri o durată
de patimă şi vis, sub zmalţu-i mat:
cenuşa mea, în urna de pe stâncă,
fidelă ţie, tresări-va încă
în flăcările ce m-au consumat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg