Atâtea margini

atâtea margini îți străbat infinitul

suave, abrupte, distante contururi

pliate, în cercuri sau strânse în suluri

le răsfoiesc pe toate amânându-mi sfârșitul

le răsfoiesc și le-ascult presărându-le-n mine

presimt infinitul respirând între muguri

margini suave, abrupte, distante contururi

chemări răvășind olimpuri divine

n-am cum să-ți pătrund apele oglinzii

fără a îți sparge conturul de timp

și-atunci culeg din tine secunde de-argint

cu trena lor de noapte, cu râsul lor de zi