prin ruine de-ntuneric mă-mpiedic călcând
pe suluri de somn cu așchii de vise
sunt ziduri de noapte surpate în gând
deschizând nișe spre neștiute culise
caut febril prin scrinuri străvechi
aud carii de timp cum rod în splendoare
tencuiala nopții mi-e lacrimă-n ochi
căzută atunci când lumina mă doare
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu