miercuri, 8 iulie 2015

Cuvinte topite


Un gând printre cuvinte, rătăcit postum,
în subteranul frunții tot mai încrețite, 
face din polenul de lumini doar scrum,
iar eu devin scrumiera ideilor mocnite.

Sunt relief de vânt neprevestind vulcani
mocnind adâncul fierbințit de lavă.
Pe chipul de senin mă înnorează ani
care mă scriu lăuntric cu roșie cerneală.

Prin fereastra ochilor zidiți pe trupul meu
zile și nopți cu mine curg înspre afară.
Mă intuiesc așa prezent în Dumnezeu
chiar dacă El se ascunde-n îndoială.

Mi se topesc cuvintele pe gând
ceara lor se scurge tainic în deșert...
Ecou rămân la nesfârșit zburând
cu bătăile din craniu și din piept.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu