Cuvinte topite

Un gând printre cuvinte, rătăcit postum,

în subteranul frunții tot mai încrețite, 

face din polenul de lumini doar scrum,

iar eu devin scrumiera ideilor mocnite.

Sunt relief de vânt neprevestind vulcani

mocnind adâncul fierbințit de lavă.

Pe chipul de senin mă înnorează ani

care mă scriu lăuntric cu roșie cerneală.

Prin fereastra ochilor zidiți pe trupul meu

zile și nopți cu mine curg înspre afară.

Mă intuiesc așa prezent în Dumnezeu

chiar dacă El se ascunde-n îndoială.

Mi se topesc cuvintele pe gând

ceara lor se scurge tainic în deșert...

Ecou rămân la nesfârșit zburând

cu bătăile din craniu și din piept.