vineri, 16 octombrie 2015

Țipătul


a venit vremea să îmi vorbesc
încă temător și șoptit
despre țipătul acela din noapte
țipăt de pasăre fără pasăre
venit de departe aproape
țipăt de durere fără stăpân
de groază din cer în pământ
țipăt de viață și moarte
răzbătând de niciunde
prin somnul care întrepătrunde

până târziu citisem ce-i drept 
și-adormisem cu cartea lui Poe deschisă pe piept
cu laitmotivul acela în gând
din ochii beznei de corb croncănind
și plângând

zăceam așa învăluit în tenebre de ore
ancestral năruite pagode
când liniștea neagră a nopții s-a spart
și undeva afară din mine
poate că-n mine
ceva disperat m-a strigat
spăimântător a țipat

credeam c-o să mor
și poate muream
dacă nu mă trezeam exilat
pe plaja de teamă și dor
din care am respirat
suspinul tău „nevermore”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu