e vorba de vremea când apele
cuvintelor se vor retrage
și când singur deșertul va
rămâne să judece
atunci nici o țipenie nu va găsi
troițe de inimi să roage
iar lumina speranței începea-va de
sus să întunece
privirile goale căuta-vor în zări
străvechi amintiri
la fiecare pas miraje
bidimensionale vor înălța profeții
prin ele pășind vor fi incantate
trecute viitoare psaltiri
aprinse și stinse ruguri de gând
traversând galaxii
atunci cuvintele despărțite de
gând ca apele de uscat
se vor prăvăli nebune în torenți
de
ducând mirajul tăcerii-ntr-un
tărâm separat
să nu mai existe nicicând adevăr
de minciuni
atunci nici o țipenie nu va găsi
troițe de inimi să roage
iar durerea va trece stingheră
prin a genunchiului os
e vorba de vremea când apele
cuvintelor se vor retrage
și vom ajunge sfârșitul întru
preînceputul de logos
Imagine via Avihai Heistein
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu