Îmi spun dintru-nceputul și până la sfârfișitu-acestei vieți
îmi strig puternic pe malul fiecărei dimineți:
Iubire care-n mine morții îi întorci alice vii de frică
dă bucurie furibundă suferinței din fiecare clipă!
De-aceea-mi țip cuvântul care-l prețuiesc:
trăiesc!
Întinsă pe mătasea de gânduri lacome fierbinți
fără șir și fără legătură
sub mângâierea tandră a marilor dorinți
iubesc și te iubesc fără măsură
iar sufletul mi-l dărui tot fără opreliști
căci ești!
Privește lumina zâmbetului meu
din soare de plăceri cum se revarsă
Ascultă-mi respirația nesățioasă
tăcerea cum o sparge tot mai greu
și nu-ndrăzni să vii la mine tristă
bucuria de a fi există!
Atunci când clipa noastră arde violetă
când dragostea devine plăcere violentă
sublimul nostru n-o să ne surprindă
unul altuia fiindu-ne oglindă
ajungem să-nțelegem rostul ce-l avem:
trăim
suntem
Și iată:
existăm!
existăm!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu