marți, 31 mai 2016

Elegie (2)


Între scriere și citire
un vocabular de tăceri
cu litere suspendate-n neștire
între nori de-nserări

Mute cuvintele scrise
în priviri se-nalță fonetic 
lăsând ideile-aprinse
pe cerul minții concentric

Trec pe gând însorit
pe albe pagini de zbor 
se duc către zenit
adunându-se stol

Apoi povestea se-nșiră
zile și nopți fluturând
spre muza care inspiră
cuvânt de cuvânt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg