luni, 6 iunie 2016

Frumoase doamne și domnițe - eseu politic


Democrația, iubita și râvnita mea doamnă din vremea minoratului cetățenesc. Atât de ispititoare, de promițătoare, de ațâțătoare pentru cei mulți, ca mine, fără nici un acces la destrăbălările puterii. Promisiune-cheie pentru trecerea zidului către tărâmul interzis al discreționarei și subjugantei puteri. Cea care se moștenea într-un circuit sanguin închis, doar albastru, prin naștere, prin îndurarea și voia lui Dumnezeu. Cea care se reproducea în sferele proprii și se menținea astfel prin forță – autoritar, dictatorial, discreționar.

Recunosc că în aceeași perioadă purtam o admirație reținută și față de Anarhie, o doamnă hulită public dar râvnită în intimitate și care promitea libertate deplină, insubordonare față de orice autoritate umană, chiar divină. A fost acuzată pe nedrept de vandalism, de distrugere, de violență. Nimic din toate astea cât nimeni nu pune șaua pe ea. Dar cine să-i dea pace când poate fi atât de utilă pe termen scurt, când poate fi atât de ușor discreditată?!

Când a venit vremea Democrația m-a sedus. Ea mi-a oferit acces nemijlocit la putere. Prin intermediul democrației ajunsesem aproape de putere, eram vecini, eram concetățeni, eram tangibili, deși mereu izolați, mereu separați. E drept, nu se manifesta autoritar, dictatorial, discreționar, mă mângâia mereu pe creștet și-mi spunea să nu disper, că se mai trage o dată, după încă patru ani, că nimic nu e veșnic... Și apoi, nici nu contează, centrele de putere s-au conciliat reciproc, de dragul Democrației.

Și timpul a trecut, numărându-l din patru în patru ani. Viața a trecut și încă nu am avut parte de o tragere câștigătoare. Între timp democrația a devenit autoritară, dictatorială, discreționară. Puterea defilează prin fața ochilor mei, înnoită mereu.

Nostalgic, mă gândesc acum la Anarhie... De când am optat pentru Democrație, Anarhia este ținută în lanțuri. Respirația ei filtrează tot mai greu aeul libertății.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu