joi, 15 decembrie 2016

Spotul privirilor tale

Adam Arthouros Martinakis Art „Roots of the beginning"

peșterile din palmele mele
ascund vieți din care-am fost expulzat
scrise cu tainice semne
pe care în vis le-am uitat  

am mai fost înainte de-a fi
voi mai fi după cele ce sunt
dar mănuși de noapte și zi
mă-nchid în al uitărilor pumn

doar în spotul privirilor tale
am zărit nemărginirea ce-o port
dă-mi mâna și strânge-mă tare
să mă descifrez cât încă mai pot

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg