După o idee a lui Charles Baudelaire
De pieptul meu zdrobesc valuri de porniri
Și isc poeților furtuna celor mai mari iubiri,
Lutul lor arzându-l cenușă în abis.
În azur par sfinx atâtor priviri confuze;
Inima mi-e lebădă pe veșnicia iernii;
Imaginată-n sere, regină-ntre vedenii,
Lacrimi n-am în ochi și nu am râs pe buze.
Consternați poeți ce mă divinizați
Cioplindu-mi monumente de clipe efemere,
Hrană privirilor flămânde să mă dați;
Dar, iubitori ai mei ce mă-nălțați în sfere,
Și-n cioburi de oglinzi mă reflectați:
Nu aveți cuvinte pentru splendori eterne!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu