Ție, celui purtat de vânt sub felinare
prin labirintul străzilor orașului pustiu,
îți strig, deși ești singur, fără alinare,
te bucură cât încă mai ești viu!
E tristă viața întâmplării tale,
nu ți-a oferit nimic și-ți e târziu,
dar ce contează, ai clipele astrale,
te bucură cât încă mai ești viu!
Nu ești bolnav și nu ai nici sechele,
doar sufletul ți-e chinuit, o știu;
înalță-te cu gândul pân la stele,
te bucură cât încă mai ești viu!
Ai încă fericirea luminii de la soare,
îți vezi umbra, poți auzi cântul de scatiu,
nu ești efemerid cu clipe minutare,
te bucură cât încă mai ești viu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu