miercuri, 1 noiembrie 2017

Etern adăpost

photo Oriol Angrill Jordà
sunt atât de vechi c-am uitat
de timpuri ce-au fost și-au murit
doar cerul e-același ca altădat
și stelele care-au privit

la cer și la stele memoria se-nalță
să găsească ceva din cele pierdute
dar acolo timpul întreg se agață
și cu cele ce fi-vor și cu cele trecute

acolo-s întreg sunt viu și sunt mort
sunt ce-am fost sunt ce n-oi mai fi
cerul și stelele sunt etern adăpost
efemerului eu rătăcind printre vremi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

poezii photo 13705172_1231808203518884_1212893254_n_zpsh9xa712a.jpg