Rapsodia toamnei

neliniști apăsătoare și reci

asaltează cortegiul de gânduri

iar sufletu-n al trupului beci

simte-ncătușarea cu lanțuri 

liniștit nu este nici cerul

sus puzderie trecătoare de nori 

zdrențuiește năvalnic albastrul

și-i coboară cortine de ploi

semne că toamna-i globală

apar din pământ și din ape

în zbor de vis cu escală

levitează spre locuri mai calde

sfârșit nesfârșit e sfârșitul
începând cu strugurii-n vie
curgător arămiu cum e vinul
cu meandre de melancolie