duminică, 3 decembrie 2017

Confesiune (2)

Amintind de Baudelaire
Odată, demult, o frumoasă femeie
cu brațul fin brațul meu l-a atins
iscând în adâncu-mi o fierbinte scânteie
ce sufletu-ntreg pe dat l-a aprins

A fost un fior ce-a devenit un stigmat
în bezna din mine părând ca o lună
care-n tot timpul ce a urmat
a rămas cu mine împreună

Mă arde de-atunci mocnit și plăcut
o taină-n amintire pătrunsă
tatuaj ca un vers discret de sărut
cicatrice-nflorită, de lume ascunsă

E șoaptă ce-aprinde perpetuu ecou
cremene-n peștera timpului dus
strălucind bucuria unui cadou
ce-n tinerețe m-a vrăjit și sedus

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu