duminică, 4 martie 2018

Antoine de Saint-Exupéry (29.06.1900, Lyon – 31.07.1944, deasupra Mării Mediterane

Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry - romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist. 

S-a născut la 29 iunie 1900 la Lyon. În 1910 a intrat la colegiul din Mans. Studiile le-a continut la Fribourg (Elveția). În 1921 a intrat în aviația franceză. În 1926, devine pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de-al doilea război mondial s-a înrolat în aviația militară franceză,  iar după armistițiul din 1940 părăsește Franța și se stabilește la New York. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de nord, face o perioadă de instructaj în Statele Unite ale Americii, apoi, în 1943, ca pilot de război, îndeplinește mai multe misiuni în Africa, Sardinia și Corsica.
În timpul unui zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său este doborât și Antoine de Saint-Exupéry este considerat de atunci dispărut. 
Abia în 1998 s-au găsit în Marea Mediterană o brățară gravată cu numele său și bucăți din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării, în dreptul Marsiliei au fost scoase la suprafață fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără dubiu ca aparținând avionului cu care zburase Saint-Exupéry.

Toți biografii săi menționează că aviatorul și scriitorul Saint-Exupéry a fost pasionat și de știință. Aprofundase teoria cuantică, și se apleacase asupra principiilor entropiei. A citit mult filosofie, cu sentimentul că aceasta este învecinată cu știința.

Primele sale romane, „Courrier Sud“ („Curierul de Sud“, 1929) și „Vol de nuit“ („Zbor de noapte“, distins în 1931 cu Premiul Femina), ilustrează experiența sa de aviator și se remarcă prin descrierea unor situații periculoase (risc de prăbușire, singurătatea la mare înălțime etc.). Operele ulterioare, „Terre des Hommes“ („Pământul oamenilor“, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) și „Pilote de guerre“(„Pilot de război“, 1942), redau filosofia de viață împregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry.

Povestirea modernă „Le Petit Prince“ („Micul prinț“, 1943), având deviza: „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“, s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate. Un mic locuitor al unei planete minuscule pornește într-o lungă călătorie prin lume, să caute adevăratul sens al vieții. În cursul peregrinărilor sale, ajunge să-și dea seama că pentru a fi fericit „ajunge să te gândești că undeva, printre milioane de stele, există ființa iubită“ iar ceea ce conferă un sens existenței sunt relațiile dintre oameni, care implică și responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalți. „Le Petit Prince“ este una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în circa 110 limbi.

Notițele sale, făcute cu ocazia misiunilor de luptă din timpul războiului, au fost reunite și publicate postum sub titlul „La Citadelle“ („Citadela“, 1948). Alte opere ale lui Antoine de Saint-Exupéry sunt: „Lettre à un otage“ („Scrisori către un ostatec“, 1943), „Un sens à la vie“ („Să dai un sens vieții“, postum 1956). 

În 2008, editura Gallimard a editat Lettre a l'inconnue, publicată în România la editura RAO în anul 2009, în traducerea Ilenei Cantuniari.

(Date biografice extrase din enciclopedia Wikipedia)


Citate memorabile:

O persoană știe când atinge perfecțiunea în design, nu când nu mai are ceva de adăugat, ci când nimic nu mai poate fi scos.

Un individ trebuie să se sacrifice pentru salvarea unei colectivități. Nu este vorba aici de o aritmetică stupidă. E vorba de respectarea omului ca individ.

Nu încerca să transformi omul în altceva decât este. Căci, fără îndoială, raţiuni puternice, împotriva cărora nu poţi să faci nimic, îl obligă să fie aşa cum este şi nu altfel. Dar îl poţi transforma în ceea ce este… 

Toată viaţa este naştere. Şi te obişnuieşti cu tine aşa cum eşti.

Atunci când te dăruieşti, primeşti mai mult decât dai. Căci nu erai nimic şi te împlineşti.

Iată pentru ce, dacă ţi se sting zeii, nu vei mai accepta să mori. Dar nici nu vei mai trăi. Căci contrariile nu există. Chiar dacă viaţa şi moartea sunt cuvinte care se opun unul altuia, nu poţi să trăieşti decât prin ceea ce te-ar putea face să mori. Cine refuză moartea, refuză viaţa. Căci dacă nu există nimic mai presus de tine, nu mai ai nimic de primit. Decât de la tine însuţi. Dar ce vei putea scoate dintr-o oglindă goală?

Căci doar cei ce aşteaptă fulgerul ca pe singura lor soluţie sunt atinşi de el, căci ei aşteptau această imagine şi erau deja clădiţi pentru a lua foc.

Prietenul este, înainte de toate, cel care nu te judecă.

Prietenia o recunosc prin aceea că nu poate fi dezamăgită, iar dragostea adevărată prin aceea că nu poate fi lezată. 

Nu confunda dragostea cu delirul posesiei, care aduce cea mai cruntă suferinţă. Căci contrariul părerii comune, nu dragostea te face să suferi, ci instinctul proprietăţii, care este contrariul dragostei.

Cel ce iubeşte doar apropierea dragostei nu va cunoaşte niciodată întâlnirea cu ea.

Cei ce nu schimbă nimic nu devin nimic. Viaţa nu va fi servit împlinirii lor. Iar timpul curge pentru ei asemenea unui pumn de nisip, pierzându-l.

Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreaţă nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.

Nu iubi primăvara, ci înfăţişarea unei anumite flori în care primăvara s-a închis; nu iubi dragostea, ci pe cel în care dragostea se întruchipează.

Pentru a exista un copac înflorit, trebuie mai întâi să existe un copac, iar pentru a exista un om fericit, trebuie înainte de toate să fie un om.

Căci ce milă e aceea care nu ia în braţe pentru a legăna?

Mare greşeală e să nu-ţi dai seama că a primi este cu totul altceva decât a accepta. A primi înseamnă în primul rând a dărui, a te dărui pe tine însuţi. Avar nu este acela care nu se ruinează făcând daruri, ci acela care nu-şi dăruieşte lumina obrazului în schimbul ofrandei tale. Avar este pământul care nu se înfrumuseţează acolo unde ţi-ai aruncat seminţele.

Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat.

Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.

Numai acolo unde femeia poartă văl te arde dorinţa de a-i citi chipul.

Accepţi să mori doar pentru ceea ce te face să trăieşti.

Omul se descoperă pe el însuşi când se măsoară cu obstacolul.

Nu pui temelia libertăţii când îi împuşti pe cei ce gândesc altfel decât tine.

Dreptatea este de a-l cinsti pe păstrător în numele a ceea ce păstrează. La fel de mult precum mă cinstesc pe mine însumi. Căci el reflectă aceeaşi lumină. Oricât de puţin vizibilă ar fi în el această lumină. Dreptatea este să-l consideri ca vehicul şi ca drum.

Iubesc pentru că iubesc, nu există raţiune pentru a iubi.

Orice progres al omului constă în a descoperi, una după alta, că întrebările lui n-au sens.

Nu poţi înfrumuseţa un templu dacă îl reclădeşti şi îl reclădeşti mereu.

A te judeca pe tine însuţi este mult mai greu decât a-i judeca pe alţii. Dacă ajungi să te judeci cum trebuie, înseamnă că eşti într-adevăr un om înţelept.

Dragostea nu înseamnă a te uita lung unul la celălalt, ci a te uita împreună în aceeaşi direcţie.

A iubi înseamnă a te naşte.

Virtutea este perfecţiunea stării umane, iar nu absenţa defectelor.

Prietenia este în primul rând pacea reciprocă şi zborul spiritelor pe deasupra amănuntelor vulgare.

Pentru a se împlini, omul trebuie să creeze, nu să repete.

Nu folosesc la nimic cerneala şi hârtia cărţii, ci înţelepciunea pe care ea o poartă.

Ce-aş putea face în casa unui prieten care nu mi-ar primi cârjele, ci mi-ar cere să joc ca să mă poată aprecia.

Cine vrea să spună ceva interesant, trebuie să mintă puţin.

Adevărul nu este ceea ce se demonstrează, este ceea ce simplifică.

Adevărul este ceea ce simplifică lumea, nu ceea ce creează haosul.

Libertatea nu este absenţa regulilor, iar ordinea nu este absenţa libertăţii.

Esenţa lumânării nu este ceara care lasă urme, ci lumina.

Eu sunt o mică lume şi spun că dacă-mi sunt stăpân, sunt şi stăpânul lumii!

Nu-mi cere, deci, mie, conducător al unui imperiu, de a cuceri fericirea pentru tot poporul meu. Nu-mi cere mie, sculptor, să alerg după frumuseţe; m-aş opri în loc, neştiind încotro să alerg. Cere-mi doar să le clădesc un suflet în care un asemenea foc să poată arde.

A pregăti viitorul nu înseamnă decât a crea prezentul.

Eşecurile îi întăresc pe cei puternici.

Femeia este iubită aşa cum e iubită muzica, cum e iubit luxul. Este spirituală şi este dorită. Dar ceea ce ea crede, ceea ce simte, ceea ce poartă în gând, nu interesează pe nimeni.

Tăcerea ta de acum este tăcerea bobului de grâu aflat în ţărână, unde putrezeşte pentru a deveni spic.

Munca este o calitate a omului, care nu are niciun nume. Această calitate poate fi însoţită de veselia cea mai zâmbitoare. Este acea calitate a tâmplarului care se aşează de la egal la egal în faţa bucăţii sale de lemn, o pipăie, o măsoară, şi, departe de a o trata cu uşurinţă, îşi adună pentru ea toată priceperea.

Un şef este un om care îşi asumă responsabilitatea.

Şi am aflat că simţi credinţa doar atunci când o pierzi. Căci ea este pentru marinar semnificaţie a mării. Şi pentru soţ semnificaţie a iubirii. Dar sunt clipe în care marinarul se întreabă: „Pentru ce această mare?”. Iar soţul: „La ce bun această iubire?”. Nimic nu le lipseşte, decât nodul divin ce leagă lucrurile. Şi le lipseşte totul.

Nu există amnistie divină care să te scutească de a deveni. Ai dori să fii; nu vei fi decât în eternitate, după ce vei fi fost plămădit şi vei fi devenit din actele tale, căci omul, vezi tu, se naşte greu.

Dragostea de sine e contrariul dragostei.

A oferi cultură înseamnă a oferi setea. Restul va fi o consecinţă.

Dragostea – iluzia este să o întâlneşti, când de fapt ea se învaţă.

Puţin îmi pasă de lumânarea groasă; doar după flacară îi măsor calitatea.

La ce bun agoniseala unei zile, dacă n-o foloseşti pentru a înveseli ziua următoare ?

În viaţă, nu există soluţii. Există forţe active: ele trebuie create şi soluţiile se vor ivi în mod firesc.

Doar direcţia are un sens. Important este să mergi înspre, nu să ajungi, căci nu ajungi nicăieri, decât în moarte.

Omul cultivă o mie de trandafiri fără să găsească lucrul pe care îl caută, când de fapt l-ar putea găsi într-un singur trandafir.

E bine ca timpul care se scurge să nu ne macine şi să ne piardă asemenea unui grăunte de nisip, ci să ne împlinească. E bine ca timpul să fie o construcţie.

Spiritul omului este asemenea unui urcuş în munţi: vezi culmea, ţi se pare că eşti pe cale să o atingi, apoi descoperi alte culmi, alte prăpăstii, alte povârnişuri.

Îi numesc pleavă pe toţi cei ce trăiesc din gesturile altora şi asemenea cameleonului iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamaţiile şi se judecă în oglinda mulţimii.

Omul este doar o reţea de relaţii şi numai acestea contează pentru el.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu