Cumpăna

când cumpăna coboară ziua în noapte

ciutura se umple de-a viselor apă

și picură o sete cumplită de moarte

din care timpul nesățios se adapă

când cumpăna scoate ziua din noapte
ciutura e plină de soare și viață
arteziană de raze până departe
aducând călătorul să se spele pe față

din gura timpului venind de demult

la umbra mea e răcoare de noapte

în setea fântânii rămân să ascult

cumpăna oscilând între viață și moarte