Rêves bleus Sandrine Coudert
aud tot mai des plânsul anei
în zidul ctitoriei de țară
pe care-o visa pe malul nirvanei
veșnic curgând fericită și clară
de pe argeș până în mare
ruine de trecut sângerează
sub scut de ceruri stelare
prezentul ne-ngenunchează
umerii anei cât rezista-vor
sub avalanșa uitărilor noastre
puterile-i sacre pe ziduri îi mor
prin buruienile atâtor contraste
mai strigă-ne ană înainte să mori
că ne sinucidem fără de tine
ctitoria ta se piede în nori
și deșert pe locu-i rămâne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu