„Toaca inimii” în
duminica unei clipe
de Cristina Rusu
Încet, toaca inimii bate prin ecoul copilăriei, prin drumurile poetului
spre sine, spre lume, undeva în suflet, pentru că acolo este acasă. Orice poet caută
o cale, ca să fie iubit de cuvinte, să vină spre el ca un destin. În volumul Pe
spini de clipe, Editura Sympoesium, Iaşi, 2018, Mihail Ciupercescu caută o
lumină, ceva tăinuit şi ascuns într-un colţ de lume care nu a fost încă
cercetat.
Volumul, care se deschide cu
poemul Re-naştere, ne introduce de la început într-o lume nouă, un nou
restart pentru viaţă: „m-am născut azi din nou/ în cel care murisem ieri”. Ca
să ne descopere noi înţelesuri în cuvinte, aşa cum scrie, „iubesc cuvintele/ cu
relieful lor” (în Iubesc cuvintele), poetul face un slalom, în Seară
pe faleza poemelor, prin „gînduri [ce…] îşi aştern nuanţele de umbre în
calea cuvintelor”. Şi în poemul Gând trăit autorul face „poteci din
cuvinte”, pentru că tocmai aceste cuvinte, spuse sau gîndite fac „drumuri de
propoziţii”. În poezia lui M. Ciupercescu găsim cuvinte, gînduri, linişte,
lumină, şi toate acestea peste Pleoape de timp, acolo unde se descoperă
„drumul înapoi pe firul Ariadnei”. Versurile sînt deschise, aerisite, nimic nu
este încărcat; atmosfera este caldă ca o binefăcătoare „Ploaie de duminică”,
cînd „apele au acoperit picioarele dimineţii”. Atunci cînd ploaia se va opri
vor rămîne doar „visele ieşite să se plimbe”. Frumoase aceste versuri care ne
rup cumva de cotidian şi ne trimit undeva departe, într-un loc în care se aud
paşii prin anotimpuri. Poetul iubeşte toamna şi o lasă să pătrundă în sufletul
lui, ca apoi să ne dea şi nouă o părticică din ea. Toamna, în inima poetului,
„are conturul unei frunze” (Bate toamna să-i deschid), „peste păduri
răvăşite de dor” (poemul Cuvinte de frunze), „muribundă palidă atât de
bogată” (Toamnă bolnavă), „… toamna gândurilor” unde „prieteniile sunt
fisurate” (poemul Toamna gândurilor), acolo unde găsim „…tăcerea
gândurilor coapte/ aşternute în vasul toamnei” (Toamnă), copleşiţi „de
valurile care vin înalte din largul toamnei” (poemul Mareea toamnei),
căci „a venit toamna […] tăcerile prin colţuri şuieră-n derută” (Cântec),
şi „în galben castaniu/ în lumină […] toamna pândeşte” (poemul Păşesc în toamnă).
Iar „de la o toamnă la alta ascult bătăile sufletului pe luciul de sânge” (Labirintul
sângelui), pentru că a venit „încă o toamnă pe margini de suflet” (poemul Valetul
de cupă – valetul de pică), unde poetul se vede „în contrasensul înaintării
mele prin toamnă” (poemul Rute de toamnă), alături de „încă o doză de
toamnă” (Doză de toamnă), cînd „scutură toamna clipe de frunze” (Ritualul
toamnei), căci aşa cum simte, ne dezvăluie că „prin mine toamna trece/ la
iernat” (poemul Glosă toamnei târzii).
Şi alte anotimpuri trec prin
lumina cuvintelor; primăvara, în poemele Nu ştiam că a venit, Primăvară,
Amintire, Aşteptând primăvara; vara, Printre geamanduri, Plaja, Odă
Soarelui sau Iarna; Ningea, Vom plânge fulgi.
O poezie foarte sensibilă,
scurtă dar concentrată, aduce în prim plan dorul de familie. Ştergere
este un poem foarte sugestiv şi frumos: „aici/ aici erau mama şi tata/ fraţii
mei/ şi sora mea/ erau şi bunicii/ într-acolo am plecat eu/ cine o fi şters
totul”.
Chiar şi poemul care dă
titlul volumului, Pe spini de clipe pare un cîntec al sinelui; „clapele
amuţesc un cântec/ cântecul mi-e stare de spirit/ ajung în pragul sinelui […]
călcând pe spini de clipe”.
Mihail Ciupercescu a reuşit,
cred, să convingă cu poezia sa sensibilă, în care vechiul şi noul se împletesc
doar în cuvinte ce trezesc gânduri, ani, anotimpuri şi drumuri ale celor mai
minunate clipe, ca să poată rămîne mai mult decît o simplă amintire.
PS - Mulțumiri sincere autoarei și redacției Poezia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu