trăim la marginea morții
în echilibru ca mersul pe sârmă
sub cupola unui cer de proporții
de care rotitor pământul atârnă
murim la marginea vieții
căzând petale în spațiu și timp
în cimitirul astral al umanității
așternându-i simțind gândind și iubind
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu