Un gând după al lui Charles Baudelaire
Pe strada care-n jur țipa asurzitor,
în doliu, în durere, în frumusețe tristă,
frapantă și cochetă cum este o artistă,
apăru o doamnă de vis seducător.
Sub rochie i se vedea pe de-a-ntregul mersul
ondulând un trup intuit minune;
ochii-i scăpărau făclii dintr-o genune,
neprivind pe nimeni, vedeau tot universul.
Un bliț ... apoi splendoarea ce nu avea un nume
dispăru fantasmă cu totul în neant,
lăsând în urmă tăcerea să răsune
dureros, strident, absurd și obsedant.
N-am cunoscut-o, dar o cunosc pot spune,
și jur, nu am iubit-o, dar parcă-i sunt amant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu