luni, 11 februarie 2019

Boemul

Trec așa, agale, prin pliurile vieții,
să le răsfir culoarea, sunetul și-aroma,
dar nu mai cred demult ce spune axioma
că mersul zile-i scris în ochii dimineții.

Zilele-mi încep târziu, după amiază,
cutreier solitar muzeele de artă,
apoi cu frumusețea fug, s-o facem lată,
eludând conștiința ce-mi este dată pază.

Bulevarde care fierb de mașini și lume
le travesez agale, pierdut și anonim,
dar în tot vacarmul mă scot din unanim
cu un concert de orgă ce-mi vine din genune.
Îmi irosesc tot timpul, mă irosec pe mine,
trupul bunăoară nu mă mai încape
și-mi las pașii în urmă să zbor către departe
unde visele sunt vulturi ce se întrec cu sine.

Iubirea mea e un contur îmbrăcat în zare,
un viitor de-aproape, o morgană fată
care dispare atunci când mi se-arată
ca fumul de țigară, ca vinul din pahare.

Astfel îmi cheltui vremea, doar să o găsesc,
dar nu pot da-ncarnare ideii despre sine,
sunt prea impur s-ating imaculăți divine
și orbitez departe de cele ce iubesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu