la fel ca lumânarea sau ca rima
când vîntul bate ori cuvântul e nedrept
nu mai reușesc să-mi înțeleg rațiunea
nici inima în piept să mi-o găsesc
atunci mă plimb cu trupul meu aiurea
mecanic pașii mă rătăcesc pe-alei
nimic nu văd din ceea ce privirea
mi-arată ca să-mi vină-n minte noi idei
nici strigătul de păsări nu îl mai aud
cerul pare că se prăvălește-n mine
de lume și de mine n-am unde să m-ascund
poate ai vrea tu să mă primești la tine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu