Preaînalt învecinat de hău:
îmi este-așa amețitor contrastul!
Cum să fac să nu-mi mai fie rău
presimțind ce-aproape-i dezastrul?
Cobor sau urc? Mă întorc sau plec?
Cad sau mă înalț într-o plutire?
Pe lângă toate singur eu mă trec,
sau, stând, în jur e totu-n năruire?
Nu știu cui de fapt eu aparțin,
care-i pentru mine drumul spre acasă.
Cerul sau pământul îmi este cămin?
Sunt vultur sau o târâtoare curioasă?
Suspendat, nu mă mai pot decide:
simțind adâncul vreau să intru-n vis
căci dorul de înalt aproape mă ucide;
iar când mă-nalț mi-e sete cumplită de-abis.
Hăul mărginește preaînaltul,
iar eu sunt cel care cumva le leg.
Îmi este amețitor contrastul:
nu reușesc deloc să mă-nțeleg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu