miriapod cu picioare de umbre
noaptea se lasă din orizonturi
niciodată n-am mai văzut-o coborând de la ceruri
cu mine a fost totdeauna discretă
și apărea fără trâmbiți și surle
iar cu dantelele-i negre o vedeam chiar cochetă
mi-o imaginam deci timidă și plină de farmec
tăcerea ei calmă mă seducea
misterul și formele ei îmi păreau un amestec
de senzual și matern de pământ și de stea
dar în ultimul timp o văd tot mai altfel
e lipsită de viață cu privirile sumbre
emite și-un sunet de țânțar anofel
iar întunericul ei în mine pătrunde
stingându-mi pe rând luminile-n suflet
n-am mai văzut-o coborând de la ceruri
miriapod cu picioare de vise
închizând de jur împrejur orizonturi
înnoptându-mă-n ferestre de sumbre abise
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu