Se strânge lațul orizontului încet:
în spate este la alatăieri și ieri
în față a ajuns la mâine și poimâine.
Eu gâtul după soare mi-l rotesc discret,
privirea căutând și numărând noi seri,
nările amirosind văzduhul cu miasme fine,
trupu-mi devenind antenă de ascet
pentru energii secrete și subtile.
În spate au rămas alatăieri și ieri,
în față este numai mâine și un pic poimâine,
orizontul orelor într-un cadran mă strânge
și devin o piatră pe care cerul plânge
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu