Nefericită fericire

nefericită fericire a supraviețuirii

prin timpul care suprimă orice obiectiv viitor

din noi până departe la capătul privirii

tot mai pustiul singurătății ne are în vizor

el ne intră în ochi în respirația tăiată

ne-ntreabă de ce suntem sau de ce mai suntem încă

de ce ne mai hrănim din ce am fost o dată

acum când neantul ni se așează lângă

suntem ten suntem rid suntem fard
opace măști purtate pe rând
pe fața lumii cu brăzdări de hazard

cu erupții ce ne sfârtecă între înalt și adânc

să râdem să plângem să adormim pe gânduri

strigându-ne pe nume să așteptăm ecoul

dovadă a supraviețuirii-n păduri de sfârșituri

solistă auzire atunci când tace corul