Să ne păstrăm până la sfârșitul zilelor noastre măcar câteva din gradele de libertate ce ne-au fost date. Înțeleg aici prin libertate posibilitatea de a ne mișca la alegere (pe orizontală - mers în toate direcțiile, indiferent de modul de locomoție; pe verticală, sus, jos - cu ascensor, avion, parapantă și orice alt mijloc cu asemenea rol; în jurul propriei persoane - acționând, vorbind / scriind, gândind - toate acestea la modul nestingherit). Să conștientizăm că după un timp, pe nesimțte, libertățile ne sunt mereu mai anchilozate, mai sclerozate, mai îngrădite, mai ciuntite. O mare parte a cauzelor sunt psihologice, de ordin personal, individual: indiferența, apatia, teama, neimplicarea, lașitatea, tergiversarea, mimetismul, indolența, discernământul. Numeroase cauze sunt naturale - ereditare, biologice (vârstă, sănătate). Dar la fel de multe sunt cele social-istorice - educație, informație, mediu (social, familial, natural), cultură, civilizație, politică, economie, etică, religie, axiologie.
Când capacitățile noastre acționale scad (și nu neapărat din cauza vârstei) și nu mai avem puterea necesară de a ne opune, de a lupta cu forțele dominatoare, opresive, constrângătoare pe care orice societate le exercită asupra indivizilor, mai mult sau mai puțin agresiv, mai mult sau mai puțin ostentativ, mai mult sau mai puțin persuasiv (prin anihilarea graduală a libertăților lor), noi, ca persoane, ar trebui să mai avem valide cel puțin una-două din gradele de libertate cu care am fost înzestrați pentru a nu fi nimiciți (nu neapărat fizic, ci mai ales în sensul dezumanizării). Altfel spus, să avem la-ndemână câteva ultime resurse de libertate individuală pentru a ne mai putem eschiva, apăra, opune nivelării, depersonalizării, alienării noastre definitive. Am putea spune că fiecare din noi este dator de a fi ultime redute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu