mă topesc
consistența și substanța mea dispar epuizant
se fluidizează în irosirea timpului picurând ca ceara
lichidându-mă organic
dispărându-mi corpul într-un ocean de nimic
lăsându-mi deasupra doar capul prin al cărui vid zboară păsări de gânduri halucinante
să nu mă înec
deși aerul rarefiat pe care îl inspir nu mai conține nici o speranță
și nici o iluzie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu